Un bulb delicios dar, din pacate, ignorat pana de curand la noi. Poate si din lipsa unor retete simple care sa ne apropie de el.

Reteta asta o am de la Giuliana (Fattoria La Vialla, in Toscana – tare fain gateste doamna asta !!!).
Reteta este ideala ca aperitiv de vara cand primim musafiri neanuntati (ne bucuram intotdeauna de ei !!)
Sunt necesare doar cateva ingrediente pa care le avem mai tot timpul prin frigider si in dulapiorul cu condimente:

2 bulbi proaspeti de fenicul, cu tot cu frunzulite
ulei de masline extravirgin, 2-3 linguri
100 g de parmezan dat pe razatoare
o lingurita seminte de fenicul
un catel de usturoi necuratat
putina sare si piper dupa gust
frunzulitele de fenicul maruntite

Inlaturam tulpinile (care sunt tari) si punem bulbii la fiert in apa cu o priza de sare, timp de 4-5 minute.
Atentie sa nu se inmoaie – e bine sa ramana mai crocanti, astfel isi pastreaza mai bine si aroma.
Se scurg si se lasa la racit apoi se inlatura foile de la exterior.
Se taie bulbii in doua si se indeparteaza baza lemnoasa apoi taiem fiecare jumatate in cate trei felii.

Restul e simplu:
Incingem uleiul intr-o tigaie in care punem si usturoiul, adaugam feliile de fenicul si le lasam sa se rumeneasca . Pe la jumatatea operatiei indepartam usturoiul – nu ne mai trebuieste.
Scoatem feniculul intr-un vas termorezistent ilsaram, piperam si presaram parmezanul ras , semintele de fenicul si amestecam bine.
Acoperim vasul si asteptam cateva minute pana cand parmezanul se topeste si invaluie feniculul cu un strat cremos – matasos.
Servim cu cateva felii de salam uscat sau prosciuto – si presaram deasupra frunzulitele tocate marunt.

Va recomand un vin clasic Toscan, Vernaccia di San Gimignano, un vin proaspat cu aciditate placuta si un finis tipic, usor amarui, care-i confera o eleganta deosebita.
Daca preferati vinurile rosii, un Chianti sau un Merellino di Scansano (tot Sangiovese) nu va vor dezamagi.

In luna iulie am fost invitati la nunta unor prieteni – Luca si Raluca – in Toscana, la Barberino di Mugello.

Pe langa faptul ca totul a fost organizat excelent, locatia superba – un club de glof “Poggio dei Medici”, o slujba religioasa relaxata insotita de muzica live la harpa intr-o bisericuta veche de peste 1000 de ani, Piave di Sant’Alessandro in Giogoli, eu am fost curios sa vad ce mancaruri se servesc. Dintre toate felurile servite, exceptionale – Toscana, deh, mie mi-au placut cel mai mult pastele cu funghi porcini si menta – senzationale !
Toate felurile servite- si ingredientele – de la aperitive pana la vinuri (cu doua exceptii) au fost din Mugello, o regiune la nord de Florenta celebra si pentru circuitul de viteza pentru motociclete.

Doar pastele nu au fost toscane ci din Liguria, acele Trofie care sunt ideale pentru pesto. S-au potrivit insa excelent cu ciupercile. Exceptiile au fost un vin alb, Bianco di Sicilia care nu a fost de-al locului si un Morellino di Scansano, insa bine alese pentru mancarea servita.

Am incercat si eu reteta de cateva ori si am ajuns la concluzia ca, in afara de trofie, mai merg si casarecce sau maccheroni al ferretto. Nu am gasit inca la noi formatul asta de paste (maccheroni al ferretto) insa in Italia se gasesc peste tot. Sunt originare din Calabria dar cele mai renumite sunt cele facute in Altamura, Puglia – tot din sud si tot “carnoase” si gustoase. Le puteti inlocui cu casarecce care se gasesc si la noi.

Ca mai toate mancarurile italiene, avem nevoie de doar cateva ingrediente si nu mai mult de 30 de minute pentru pregatiri si gatit.

Pentru doua persoane:

200 – 250 g paste (trofie, casarecce sau maccheroni al feretto)
200 g de ciuperci proaspete
2 catei de usturoi taiati subtire
15 frunzulite de menta proaspata
un cubulet de unt
2 linguri ulei de masline extravirgin
parmezan, sare si piper

Puneti pastele la fiert di deabea apoi curatai ciupercile cu un servetel umed (NU LE SPALATI)
si taitle fie in cubulete fie in fasii subtiri.
Cand pastele incep sa fiarba (asta pentru timing , incingeti o tigaie in care topiti untul si adaugati uleiul, caliti usor usturoioul fara sa se arda si apoi puneti ciupercilesi sarati. Nu puneti prea multa sare pentru ca apa de la paste este deja sarata.
Cand apa de la paste incepe sa devina laptoasa, luati 3-4 linguti si turnati-o peste ciuperci (nu puneti vin ca nu se potriveste deloc) presarati acum si frunzulitele de menta si mai lasati cateva minute la foc mic. Cu cat apa este mai laptoasa cu atat mai bine – sosul se leaga frumos si nu mai e nevoie de faina ca sa se lege.
Cand pastele sunt gata fierte – aici chiar ca e bine sa fie mai al dente decat de obicei (sau “andante” pe intelesul unor pitipoance) turnati-le peste siuperci, amestecati bine – saltand tigaia din incheietura mainii – si serviti in farfurii mari, cu putin parmezan ras deasupra si 2-3 frunzulite de menta ca sa arate mai “profi”. Daca nu gasiti menta proaspata puteti folosi si din cea uscata dar frunze mari, nu din cele maruntite. Puneti intai o cantitate mai mica si apoi, dupa gust, mai adaugati. Oricum, aroma mentei trebuie sa fie evidenta – asta da intreaga savoare.

Va recomand aici doua vinuri, exact cele baute la nunta: acel Bianco di Sicilia Regaleali, un cupaj de Inzolia, Grecanico si Catarratto. Grecanico dorato este acelasi strugure ca si mai bine cunoscutul Garganega din Soave, Veneto.
Vinul rosu, care se potriveste la fel de bine, este un Sangiovese, insa unul din Maremma – in sudul Toscanei, unde este cunoscut sub numele de Morellino di Scansano si are mai mult soare in el. Morellino a fost de pe domeniul clubului de golf asa ca puteti alege unul de la alt producator mai la indemana

este o reteta clasica a bucatariei italiene.

Spun clasica pentru ca este simpla: doar pastele, 3 ingrediente si cateva frunze de busucuioc. Nimic high-tech, nimic fancy, nimic complicat.
Asta daca unii nu se complica singuri, adaugand ingrediente care nu au ce cauta in sosul arrabbiata, cum ar fi (cel mai des intalnite) ceapa sau parmezan/grana.
In reteta originala isi au locul doar: rosii proaspete, bine coapte, dulci si carnoase, (alea care, in Banat, se cheama “paradaise”) usturoi, fulgi de ardei iute.
La care se adauga uleiul de masline extravirgin si busuiocul.

Se iau 200 g de penne
3 catei de usturoi
cam 1 kg de rosii proaspete, bine coapte
½ – 1 de lingurita de fulgi de ardei iute, rosu
busuioc, vreo 10 frunze- rupte cu mana
4 linguri de ulei de masline extravirgin
putina sare

Amatorii de permezan vor fi dezamagaiti: nu, la arrabbiata parmezanul nu-si are locul.
Daca tineti neaparat sa radeti ceva peste paste, atunci puteti folosi, cu indulgenta, pecorino romano.

Puneti la fiert apa pentru paste si, cand da in clocot puneti in ea … rosiile cu pielita usor crestata. Dupa circa 1 minut scoateti-le si puneti-le intr-un castron cu apa rece – se decojesc mult mai usor asa. Decojiti-le si apoi sfarmati-le bine intre degete – cu grija sa nu stropiti peretii ca mine
Puneti pastele sa fiarba ( nu uitati regula 10 g sare / 100g paste / 1 litru de apa)

Feliati usturoiul si puneti-l intr-o tigaie cu cele 4 linguri de ulei incins impreuna cu ardeiul iute. Cand usturoiul devine sticlos, adaugati rosiile, un praf de sare si busuiocul si lasati sa fiarba cateva minute doar.
Sosul trebuie sa fie putin gatit pentru ca rosiile sa-si pastreze inca prospetimea lor dulce dar sa nu mai fie crude. Cand pastele sunt fierte e gata si sosul.
Gustati-l, trebuie sa fie dulce, aromat si bine picant spre iute (aici e o chestiune de gust si rezistenta, puteti pune mai mult ardei iute daca va place). Daca e nevoie mai puneti putina sare.

Serviti in farfurii mari si adanci cu un firicel de ulei de masline deasupra.
Sigur ca, la acest clasic italian, am spune ca vinurile italiene se potrivesc cel mai bine.
Asa este, un sangiovese (Chianti) sau un Valpolicella pot fi considerate ideale.

Eu va recomand sa faceti o mica experienta si sa incercati un vin austriac, un Zweigelt sau (Blauer Zweigelt) proaspat, nebaricat, produs de unul dintre cei mai renumiti vinificatori din Austria, Zantho. Un vin cu mult fruct, condimentat si cu o aciditate placuta.

Am mancat de multe ori supa asta prin restaurante chinezesti insa cea mai buna o face Yo Han Chu in Krems, Austria.

In oras – restaurantul e chiar in zona pietonala, in centrul istoric – toata lumea il stie de Johann (Yo Han). Joahann e de loc din Taiwan, frumoasa insula din largul coastelor Chinei si mancarea gatita in restaurantul sau e chiar autentica chinezeasca. In majoritatea restaurantelor chinezesti, mancarurile sunt, putin, adaptate gustulai european. Am avut ocazia sa calatoresc in Taiwan si am descoperit ca la Yo Han se gateste chiar chinezeste, pur chinezeste.
Hot & Sour soup este, desigur, cea mai populara supa chinezeasca si nu e deloc greu de facut. E nevoie doar de putin timp si putina munca insa rezultatul e pe masura.
Nu am stiut niciodata cum se face ca supa are o culoare roscata si o consistenta usor gelatinoasa. Majoritatea retetelor indica amestecarea unei linguri de amidon sau faina cu apa care se toarna apoi in supa. Fix ca nu e asa: faina de orez sau porumb (nu malai ci faina alba – maizena sau cornstarch) se amesteca cu 2 – 3 linguri de suc de rosii si putin ulei de susan pana devine o creama matasoasa si translucida.

Restul ingredientelor difera de la regiune la regiune si de la gospodina la gospodina. Reteta de fata este simpla si la indemna tuturor amatorilor:

1 litru de apa
un piept de pui – ideal ar fi cu tot cu piele
2 morcovi
½ ardei capia rosu
cateva ciuperci negre chinezesti uscate si inmuiate in apa calduta
o tulpina de telina
2-3 champignoane
2 fire de ceapa verde taiate in bucati de 4 cm
2 catei de usturoi
2 linguri de ulei de susan
2 linguri de sos de soia
2 linguri de otet de orez
1 lingura faiana de orez sau de porumb
2 cupe baza pentru mancaruri “ Sufletul mancarii” Maggi
2-3 linguri de suc de rosii
o mana de taieteti Vermicelli din orez inmuiati in apa calduta 30 de minute
½ lingurita sambal oelek sau alta pasta de ardei iute

Puneti la fiert pieptul de pui – la foc mic – si spumati pana cand nu se mai formeaza spuma. Operatia e importanta pentru ca supa ramane limpede. Puneti acum legumele si ciupercile negre si lasati sa fiarba pana cand morcovii sunt aproape moi.

Lasati sa se raceasca, strecurati si tocati marunt carnea de pui ( fara piele) transversal pe fibra, tocati morcovii si ciupercile negre. Puneti din nou la fiert carnea de pui, morcovii si ciupercile negre, tocati cat mai marunt champignoanele, puneti-le si pe ele la fiert.
Puneti si vermicelli taiati cu foarfeca in bucati de 2-3 cm lungime.
Amestecati sucul de rosii cu faina de orez si 1 lingura ulei de susan si turnati apoi in firicel in supa amestecand continuu.
Este important ca supa sa mai fiarba usor vreo 5 minute dupa adaugarea fainii, altfel ramane tulbure.
Tocati intre timp cozile de la ceapa verde, putin ardei capia rosu – le vom folosi la sfarsit.
Adaugati acum sosul de soia, sambalul si otetul si gustati. Dupa gust, mai adaugati una sau alta …
Inainte de a servi preasaram ardeiul rosu tocat si ceapa verde si mai turnam o lingura de ulei de susan.

Sigur ca pentru o supa asiatica, picanta si gustoasa, nu va pot recomanda decat un Gewurztraminer
care, cu paleta sa aromatica se completeaza excelent cu supa noastra.
Eu am facut azi un experiment, am destupa o sticla de cava spaniola si am ramas placut impresionat de potrivire. Putei experimenta fie cu Freixenet, fie cu Codorniu

Am vazut la televizor, nu demult, un cetatean care spunea ca gateste un risotto. Omul mi s-a parut cam jenat, dezorientat, se uita aiurea, clipea des si era total pe langa subiect.

Foto: trei risotto-uri, de la stanga la dreapta: cu leurda, cu gusa porumbelului si cu fenicul

A calit putina ceapa intr-o tigaie, a pus apoi niste orez oarecare pe care l-a amestecat cu ceapa si a turnat … APA ! Nu tu o supa, nu tu un pahar de vin alb. Probabil ca s-a gandit la ghiveci si i-a iesit pe gura “rizuotuo” … Pana aici am rezistat. Pe urma am schimbat canalul pe desene animate. O astfel de aparitie la televizor nu merita aprofundata.

Un risotto este ceva atat de usor de pregatit, este o mancare delicioasa, frumoasa, e o bucurie de care e mare pacat sa-ti bati joc. Sigur ca putem da drumul fanteziei insa sunt cateva reguli de baza pe care “trebe musai” sa le respectam.
Gastronomii traditionalisti italieni ca de exemplu Giorgio Locatelli – unul din cei mai mari “chefi” italieni recomanda folosirea untului. Altii recomanda un ulei de masline extravirgin. Puteti sa faceti alternativ si vedeti cum va place mai mult. Eu folosesc pentru calirea cepei ulei de masline si unt doar pentru mantecatura (un cubulet de unt care se incorporeaza in risotto la 1 minut dupa ce e luat de pe foc, inaintea parmezanului.

In primul rand este supa pe care o folosim pentru pregatirea unui risotto ca la carte. O supa simpla se face din 1 morcov, 1 ceapa si 1-2 tulpini de telina , plus cateva frunze de telina. De aici putem da drumul fanteziei si gustului personal adaugand cateva boabe de piper, 1-2 felii de gulie care va da o dulceata placuta supei, cateva felii de ciuperci daca facem un risotto cu ciuperci, cateva frunze de urzica sau leurda, daca facem un risotto cu leurda sau cu urzici sau o jumtate de bulb de fenicul, daca facem risotto cu fenicul.
Supa trebuie pregatita cu cel putin 30 de minute inainte si apoi tinuta la flacara foarte mica pentru ca aromele sa se intrepatrunda. Nu este o greseala daca adaugam, la final, un cubulet de concentrat de supa de legume sau de pasare – exista si concentrate bio. (La dm, de exemplu) …
La fel de bine putem folosi doar sare.

Orezul este foarte important – exista cateva soiuri de orez anume pentru risotto: Carnaroli, Arborio, Vialone Nano. Gastronomii italieni le grupeaza pe ingrediente astfel Carnaroli este recomandat pentru Risotto Milanese (cu maduva si sofran) Arborio pentru risotto cu peste si fructe de mare iar Vialone Nano , pentru risotto cu legume si verdeturi.
Preferatul meu este, de departe Vialone Nano si pentru ca atunci cand gatesc risotto o fac, de cele mai multe ori cu legume, ciuperci sau frunze.
Vinul este si el foarte important, trebuie sa fie sec, nu prea intens aromat (ex. Gew-traminer, Rielsing, Muller-Thurgau) ci mai delicate si, cum ar fi un Pinot Gris, un Soave sau de ce nu, o Mustoasa de Recas sau un Sauvignon Blanc pe stil european. In Veneto, unde Vialone Nano este acasa, Soave este vinul calsic pentru risotto.
Restul ingredientelor: legumele, ciupercile, fructele de mare etc, parmezanul sau Monte Veronese maturat (seamana cu parmezanul insa este ceva mai picant si sfamicios) trebuie sa fie proaspete si frumoase – mancam si cu ochii !!

Vinul pe care il bem la masa, langa un risotto, e bine sa fie chiar vinul pe care l-am folosit la gatit, de aceea va rog sa nu va zgarciti si nu folositi un vin ieftin si prost ci unul ieftin si bun … exista si asa ceva.

La plural sheftalies, un fel de mititei dar cu un iz de orient mijlociu inconfundabil.
Este unul din cele mai importante si gustoase preparate culinare din Cipru.

Nu se servesc la restaurant (daca le gasiti, totusi, in meniu evitati-le) mergeti sa va delectati cu ele la tavernele mai mult sau mai putin hodorgite – merita.
Se servesc in pitta, cu felii de rosii, castraveti si rondele de ceapa. Puteti pune si o lingura de tahini sau humus, la alegere.
Cipriotii spun ca cel mai bun carbune pentru facut sheftalia este cel din lemn de roscov, fumul are un miros foarte placut si da acel “nustiuce” mancarurilor facut la gratar. In Nicosia Veche (Laiki Ytonia), sambata si duminica mirosul de sheftalia la carbuni iti face o foame de mama, mama !
Dar cum la noi nu avem asa ceva, trebuie sa ne multumim si cu carbuni obisnuiti.

Reteta pare complicata, la prima vedere, insa merita efortul.

Avem nevoie de (cantitati pentru 6 persoane):

500 g carne de vita (tocata)
500 g carne de porc (tocata)
prapure (prapore) de porc sau miel
2 cepe maruntite
o legatura de patrunjel maruntit
sare – cam o lingurita
piper din abundenta
½ lingurita de scortisoara (obligatoriu)
1 lingurita de menta uscata, frecata in palma ( obligatoriu)
1 ceasca de pesmet de calitate
ulei de masline
lamai mari si frumoase … vreo 2 bucati

Prapure de porc congelat gasiti la Metro. In Cipru, la supermarket, gasiti de cele mai multe ori, tot prapure de porc.
Il decongalati intr-un vas cu apa calduta si cu 2 linguri de zeama de lamaie.
Amestecati bine toate celelate ingrediente, (mai putin lamaile) intr-un vas incapator si stropiti cu putina apa calduta. Racoarea mentei si caldura placuta a scortisoarei se potrivesc pefect !
Acoperiti vasul cu o folie alimentara transparenta si lasati-l in frigider cateva ore, ideal peste noapte.

Taiati prapurele in patrate de 10 x 10 cm, luati o cantitate de amestec de carne cam cat un mititel si inveliti-l in prapure fix ca pe o sarmaluta. Asta e bine sa faceti dimineata ca sa le mai lasti sa stea un timp, pana la pranz.

In Cipru, pentru sheftalia exista niste tepuse duble ca sa nu se rotesca cand le intorceti de pe o parte pe alta. Se gasesc si la noi. Daca nu aveti, folositi cate doua tepuse din bambus, inmuitae intai in apa si apoi unse cu putin ulei. Aveti grija sa prindeti capatul prapurelui ca sa nu atarne in foc.
Le faceti pe carbuni (sau pe un grill electric – eu am unul din asta pe balcon) pana cand se fac maroniu – auriu. Din cand in cand le stropiti cu zeama de lamaie.

Se servesc pe un platou mai mare, inconjurate de felii de rosii, castraveti si lamaie si presarate cu ceapa rosie tocata si patrunjel maruntit. O garnitura de cartofi prajiti si o salata greceasca sunt un insotitor traditional.

As putea sa va recomand un vin cipriot insa nu am s-o fac.

In schimb, va recomand cu caldura un Cabernet Sauvignon Crama Oprisor exceptional. Dens, corpolent dar nu obositor, cu arome clasice de coacaze negre, cirese si multe condimente.
Unul din vinurile romanesti remarcabile !

Putini stiu ca acest sos cu busuioc, seminte de pin (nu muguri – cum am auzit de multe ori la televizor), parmezan si ulei de masline se serveste, pe langa paste, impreuna cu cartofi fierti si fasole verde pastai. Un pesto proaspat nu are nici o legatura, dar absolut niciuna, cu pesto-ul la borcan de la magazin !!

Pastele traditionale sunt trofie, format care se gaseste foarte greu in afara Liguriei “natale”
Arata ca niste torpile si sunt foarte usor de facut acasa (vezi foto). Pot fi insa inlocuite cu casarecce, spaghetti sau linguine. De asemenea niste gnocchi din cartofi se potrivesc excelent.

M-am gandit la reteta asta pentru ca am vazut la supermamarket busuioc verde in ghiveci – este cel mai bun pentru un pesto. De asemenea am vazut si seminte de pin – astea e bine sa fie suple si alungite, cam de 1 cm lungime, semn clar ca sunt din bazinul mediteranea (grecesti sau italienesti) dulci si cremoase. Cele boante sunt fie din China fie din Coreea si sunt inferioare celor europene.

Eu fac un pesto simplu, fara cartofi si fasole verde, asa cum se serveste in majoritatea restaurantelor din Liguria. Multi vor zice: pai ce , mancam paste si cartofi ? Asta nu e nimic fata de cum mananca italienii pastele in mod obisnuit: cu paine !!

Pentru pesto avem nevoie de :
(cantitati pentru 2 portii)

150 – 200 g busuioc proaspat
1 catel maaare de usturoi
100 g parmezan
50 g pecorino
100 g seminte de pin
ulei de masline extravirgin (cel putin 100 ml)
o priza de sare, piper

Sosul se poate face fie in mojar, e de lucru in cazul asta dar merita efortul, fie in blender. Daca il faceti in blender, puneti toate ingredientele in el si pulsati pana obtineti un sos nu prea fin, trebuie sa se simta textura parmezanului si semintelor de pin. Pe masura ce lucrati adaugati uleiul de masline pana la obtinerea unei paste grunjoase care sa poata fi amestecata bine cu pastele.

Cu mojarul e alta poveste, trebuie sa puneti intai usturoiul, semintele de pin si putina sare, zdrobiti bine si apoi adaugati parmezanul si busuiocul si cate un firicel de ulei. Zdrobiti bine si indelung pana obtineti pasta dorita. Atat culoarea cat si gustul unui pesto facut in mojar sunt net superioare celui facut in blender. Cred ca se simte influenta negativa a caldurii produse in blender, care duce la oxidarea rapida a busuiocului. E bine ca sosul sa fie gata inainte sa puneti pastele la fiert, are nevpoie de timp ca sa se aseze si sa se patrunda aromele. Il puteti gusta cam la 10 minute dupa ce e gata sa vedeti daca mai e nevoie de sare sau ulei.

Puneti pastele la fiert, cam 200 – 250 g pentru 2 persoane iar cand sunt fierte, strecurati-le, puneti-le intr-un vas incapator cu un firicel de ulei de masline si amestecati-le cu sosul. Serviti in farfurii mari si adanci cu putin parmezan presarat desupra si vreo 2 frunze de busuioc ca decor.

Desi s-ar parea ca e greu sa alegi un vin potrivit pentru pesto, nu e chiar asa: un Sauvignon Blanc, un White Zinfandel, un Muller Thurgau sunt o alegere buna.
Eu va recomand un vin neobisnuit pentru Romania, este ceva nou si unic – un Zinfandel – din colectia Caloian vinificat in alb, de cine alta decat de foarte talentata Veronica Gheorghiu de la Crama Oprisor – un nume despre care sunt sigur ca vom mai auzi multe lucruri frumoase.

Considerata mancarea traditionala indoneziana, pentru Nasi goreng nu exista o reteta tipica ci o multime de variatii locale in functie de regiune.

Nasi goreng inseamna “fried rice” adica orez prajit iar ingredientele principale sunt orez cu bobul lung, ardei rosu, ou, ceapa, usturoi, sos de soia dulce (kecap manis) si pasta de ardei iute.
Daca nu gasiti la magazin kecap manis, folositi sos de soia normal si adaugati o cantitate generoasa de zahar brun, fierbeti la foc mic, mic pana se ingroasa si … gata kecap manis-ul.

Orezul trebuie fiert cu ceva timp inainte si lasat sa se raceasca in frigider.
Creveti puteti folosi fie congelati, fie proaspeti. Daca sunt proaspeti (au un aspect frumos, sanatos si miros a mare) trebuiesc prefierti timp de cateva minute si apoi curatati de carapace. Fierti intregi raman mai gustosi si mai suculenti. Nu exagerati cu timpul de fierbere pentru ca devin tari si gumosi. Cei congelati sunt deja prefierti si trebuiesc doar decongelati lent. Pusi de dimineata intr-un strecurator si lasati in pace …

ingrediente:
350 g orez cu bob lung (basmati, jasmine, oryza – toate se gasesc la magazin)
259 g creveti decorticati
3 linguri de ulei vegetal (arahide sau floarea soarelui)
1 morcov mare taiat bastonase
1 ardei rosu, mare, taiat bastonase
3 cepe verzi taiate in diagonala
2 catei de usturoi striviti cu latul lamei cutitului si bine maruntiti
2 oua
3-4 linguri sos de soia dulce sau light (cu putina sare)
pasta de ardei iute (sambal oelek)

Fierbeti orezul confom indicatiilor de pe ambalaj, scurgeti-l si intindeti-l pe un servetel din bumbac ca sa se raceasca. Cand e racit, il puteti pune la frigider. (Puteti face asta chiar cu o zi inainte)
Bateti bine cele doua oua si frigeti-le intr-o tigaie antiaderenta, fara ulei. Cand “omleta” – foarte subtire – e facuta pe o parte, intorceti-o pe partea cealalta si stingeti focul. Lasati-o sa se raceasca in tigaie si taiati-o taieteti (cam 0,5 cm).

Incingeti uleiul intr-un wok sau o tigaie (eu am primit unul din fonta, de la un prieten din Germania, iar cand il aduce sotia, vine intai cu capacul si apoi cu oala – impreuna sunt prea grele ) si puneti usturoiul sa se caleasca la foc mic – atentie sa nu se arda. Cand incepe sa sfaraie luati tigaia de pe foc si lasti-o cateva minute pentru ca uleiul sa prinda aroma de usturoi.
Puneti din nou pe foc si adaugati morcovul. Cand devine sticlos puneti ardeiul si, dupa 2 minute ceapa si crevetii. Lasati pe foc inca 2-3 minute si adaugati orezul care trebuie sa fie afanat. Amestecati bine, puneti sosul de soia, pasta de ardei iute si oul. Amestecati din nou si, la nevoie, mai puneti putin sos de soia. Lasati la foc viu inca circa 3-4 minute. Daca vreti un gust mai intens sud-est asiatic, puteti pune si 1 lingura cu sos de peste – optional.

Se serveste cu felii de castraveti si cozi de ceapa verde maruntite, presarate deasupra.

Pentru o astfel de mancare aromata, picanta si exotica va recomand un Gewurztraminer cu parfum de Ada Kaleh, un vin expresiv si proaspat cu arome de petale de trandafir si fructe exotice de la Cono Sur, Chile.

De multe ori mi s-a intamplat, la supermarket – la raionul de legume – sa aud unii cumparatori intrebandu-se ce sa faca cu bulbii astia ca tare frumos si apetisant arata !

Pe langa faptul ca arata bine si apetisant, sunt si foarte gustosi si se pot gati cu ei diverse mancaruri: salate, garnituri la somon, de exmplu, risotto sau, ca in reteta pe care vi-o propun, simplu ca aperitiv. Imi place cuvantul englezesc “apetizer” adica, in traducere libera, … facator de pofta de mancare.
Este cea mai simpla si rapida reteta si eu am avut succes cu ea la oameni care nu mai mancasera fenicul.
Are aroma placuta, de anason, proaspata si dulce. Gatit la tigaie (cu fundul plat sau striat) si servit simplu doar stropit su putin ulei de masline extravirgin- aici merge si unul Toscan, mai picant si amarui – si putin balsamico de buna calitate sau chiar o crema de balsamico – este nemaipomenit de gustos:

2 bulbi de fenicul sanatosi (albi si fara pete maronii)
ulei de masline extravirgin
balsamico de buna calitate
putina zeama de lamaie
cateva aschii de parmezan
sare, piper

Se spala bulbii si se taie in felii de 1 cm grosime. Frunzele le pastram pentru decorarea platoului de servire.
Frecam feliile cu zeama de lamaie si ulei de masline, incingem tigaia si, cand e fierbinte punem in ea feliile. Cand sunt caramelizate, le intoarcem si le mai lasam cateva minute si partea cealalta.
Servim pe un platou, cu putina sare si piper, niste aschii de parmezan si cativa stropi de basamico, insotite de biscuiti sarati.
Pentru decor folosim frunzele proaspete si aromate.
Sigur ca mai putem stropi si cu un firicel de ulei de masline.

Pentru ca este o mancare de vara, un aperitiv usor – si foarte sanatos – va recomand un vin alb, sec, aromat si cu aciditate ridicata si vibranta, un Riesling Rawsons Retreat de la Penfolds, Australia.
Are arome de citrice si o mineralitate remarcabila, un riesling scoala !!

Desigur ca va puteti pune la treaba fantezia sa adaugati, de exemplu, cateva feliute de prosciutto si sa serviti pe felii de paine prajita. Aveti asa o bruschetta perfecta. Atunci vinul se schimba si va recomand calduros sa incercati un Barbera d’Asti piemontez

Ce bucuros am fost cand am gasit, la magazin, niste calmari proaspeti, cu pielea roz si miros de mare !
Nu ca cei congelati nu ar fi buni insa cei proaspeti au un parfum aparte. Imi aduc aminte, fiind la o taverna in Larnaca – Cipru – am comandat “baby kalamari” la grill si “tavernistul” zice: domnule, imi pare rau dar nu-i pot face pe gratar ca sunt atat de mici inca cad prin el in carbuni, daca vreti vi-i fac in tigaie, sunt foarte buni si asa …

Chair ca au foat excelenti, moi, suculenti si cu parfum de Mediterana.

Curatati intai calmarii de pielita – cand sunt proaspeti, aceasta este de un roz viu, frumos si miros placut, proaspat. Cand devin albiciosi inseamna ca nu mai sunt chiar proaspeti.

Scoateti apoi ciocul stranagnd cu doua degete sub ochi ca sa-l impingeti in afara si apoi smulgeti-l cu tot cu intestinul care este foarte subtire.
Scoateti apoi cartiajul care arata cam ca o balena de la gulerele camasilor de seara …
Sapalati-i bine si faceti cateva crestaturi in diagonala pe tuburi (cam 3-4 crestaturi).
Inainte de a-i pune pe gratar (sau in tigaie) trebuiesc stersi uscat, altfel stropesc. Apoi frecati-i cu ulei de masline in care ati strivit 1-2 cateti de usturoi si pe gratar cu ei.
Tentaculele le puneti pe tepuse din bambus, altfel e mai greu sa le grill-uiti. Sunt absolut delicioase !

Cand devin usor aurii sunt gata. Puneti tuburile si frigaruile pe un platou, presarati putin oregano, mai stropiti cu putina zeama de lamaie amestecata cu ulei de masline si serviti cu o salata greceasca si cartofi noi, prajiti si felii de lamaie.
Asta este modul se servire clasic din Cipru.

Salata greceasca (in Cipru se cheama “choriatiki salata” – adica salata taraneasca) se face din rosii nu foarte bine coapte, ceapa alba taiata rondele, ardei verde, cateva frunze de salata verde taiate fasii, castraveti libanezi (cei cu pielea neteda si subtire care nu se curata) masline kalamata, felii de feta, ulei de malsine cat cuprinde, oregano si frunze de capere murate. Uneori se mai presara si frunze de corinadru insa eu le urasc…

Sigur ca pentru o asemenea delicatesa trebuie sa va recomand un vin alb, sec sau demisec.

Vinul care se bea deobicei in Cipru este un Thisbe, facut dintr-un soi de struguri indigen pe nume Xinisteri, un vin proaspat, cu arome de mere si grapefruit. Are o aciditate mai ridicata cea ce-l face foarte proaspat, reconfortant si prietenos, mai ales in zilele calde de vara.